Pregatita sa-mi joc iar rolul rutinei zilnice imi strang de pe birou niste bani, vreo 12 lei, ii pun in portofel si plec afara. In drum ma opresc la o cafenea. Ah, trebuie sa ma trezesc. Imi iau o cafea si ma asez la o masa in colt de unde observ tot localul. In scurt timp el intra pe usa. Incaperea se transforma in vid pentru mine. Nu mai am aer. Am privirea fixata in ochii lui albastrii. Se invarte printre mese si ma ameteste. Se apropie de mine. Ma saruta usor punandu-mi mana dupa gat si cu un zambet unic ma saluta,,Buna, iubita". Cu o voce estompata de agitatia din jur, sopteste: “Unde e vara?” Nu imi dau seama daca intrebarea e retorica sau mi se adreseaza mie, caci priveste dupa firele de fum ce se despica delicat din tigarile unui fumator. Ma atrage si totusi, nu stiu ce sa ii zic. Fara sa zic ceva, continua:"Ma fascineaza modul in care se imprastie fumul si sunt convins ca duce undeva." Ma pune pe ganduri. Uraste fumul de tigara, la fel ca si mine. Are dreptate si continua sa isi ridice privirea mai sus de locul unde fumul se pierde. O raza de soare strapunge monotonia instalata si ma face sa nu cad prada fictiunii. Soarele ii lumineaza fata si asta il face sa zambeasca din nou. Cufundat in zambetul lui reusesc sa imi revin si sa imi dau seama ca s-a facut tarziu. Apoi ma ia de mana usor si ne indreptam incet spre casa.
